joi, 16 mai 2019






După cum ştiţi din articolele trecute, părul meu a suferit o serie de modificări. Şi, aşa cum mă aşteptam, în urma acestui ''experiment'', părul meu s-a uscat foarte tare. I-am venit în ajutor cu măşti, cu balsam, cu uleiuri care mai de care şi (bineînţeles) cu un ser termoprotector Gerovital Tratament Expert.

Prima oară când am folosit un produs Gerovital a fost a îndemnul unchiului meu de a promova produsele româneşti. Şi dacă nu mă înşel, primul produs a fost un deodorant. Am fost chiar încântată de el, aşa că am fost curioasă sa văd şi alte produse marca Gerovital, cum se descurcă. Mergeam pe ideea că ce este ieftin nu e bun, aşa că mi-am cumpărat apa micelara hidratanta Gerovital Plant (review aici!) un pic sceptică la început, dar plăcut impresionată pe parcursul utilizării ei.



Şi iată-mă după ceva timp în magazin, căutând un produs pentru protecţia termică a părului. Vânzatoarea îmi pune în faţa un ser termoprotector Gerovital, unul Syoss şi un ser pentru vârfuri despicate de la Kallos. M-am uitat puţin la ea să văd dacă glumeşte cu mine, dacă e prea obosită sau pur şi simplu nu a înţeles ce i-am cerut. De la Syoss am avut când am fost în Germania, aşa că acum nu m-a atras foarte tare. Si m-am repezit la cel de la Gerovital. Nu ţin minte cât a costat, dar cred ca undeva până în 25 de lei.


Ce spun ei?
"În fiecare zi părul este supus unor ritualuri de înfrumusețare care presupun folosirea plăcii de îndreptare, a ondulatorului, a uscătorului etc. Însă, din cauza temperaturilor foarte ridicate, apa din interiorul firelor de păr se pierde, iar acestea devin uscate și devitalizate. Serul termoprotector asigură protecția firului de păr prin pelicula pe care o creează în jurul acestuia, împiedicând pierderea apei sub acțiunea temperaturilor ridicate provenite de la instrumentele de coafare."


Ce spun eu?
Well, pentru mine serul a lucrat foarte bine. Singurul defect pe care eu l-am sesizat a fost mirosul, asemănător acetonei. Am simţit cum îmi proteja părul, cum efectul de îndreptare/ondulare a durat mai mult decât de obicei, şi ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că simţeam cum părul meu se usca (cu feonul) într-un interval mai scurt de timp, decât fără ser.

Comparativ cu cel de la Syoss, acesta de la Gerovital mă încânta mai mult. Sunt mai mulţumită de el. Şi mai încântată de ambalaj. El vine într-o sticluţă crem, pătrăţoasă, cu un sistem de pulverizare care ajută la distribuirea serului uniform pe toată lungimea firului de păr. E nevoie să pulverizezi doar câteva "pufuri" pe păr ca el să îşi facă treaba, astfel că cei 150ml sunt suficienţi pentru o perioadă destul de lungă.




Voi ce soluţii termoprotectoare folosiţi?



miercuri, 20 martie 2019



Poate o să vi se pară ciudat sau aiurea, însă o perioada vor urma să iasă la lumină mai multe articole pentru păr. Asta, în primul rând, ca să vă spun prin ce modificări a trecut părul meu în ultima vreme. Şi în al doilea rând, pentru că nu e niciodată prea târziu să adopţi un stil de viaţă sănătos, benefic părului.

Desigur, încă mai încerc să renunţ la obiceiuri proaste (nu vă lasaţi păcăliţi), atunci când vine vorba de un stil de viaţă sănătos. Dar, hei?! Cine nu munceşte, nu greşeşte! Sau cam aşa ceva...

Revenind la părul meu... A fost câţiva ani (cred că 5) roşcat. Timp în care eram nevoită să îl vopsesc la două luni, cel mult. Doamne, câte a îndurat. Apoi a fost un an blond. Cu blondul nu a fost aşa mare chin, pentru ca l-am vopsit şi aşa a rămas.Nu am mai intervenit asupra lui decât cu foarfeca. Iar în final, am ales să il vopsesc pentru ultima oară în nuanţa mea naturală. Apoi l-am tuns. Nu pentru că am vrut, ci pentru că a trebuit. Faptul că l-am decolorat ca să ma pot face blondă, şi-a spus cuvântul. Firele mele de păr s-au subţiat extrem de tare. E uşor casant, uscat, fără volum etc. Le are pe toate!

Aşadar, după acest scurt storytime, am început căutarea produselor ideale pentru părul meu. Şampon, balsam, ulei, ser, mască... Am început chiar să pun accent pe alimentele care îmi garantează un păr sănătos, dar vom vorbi despre asta în alt articol. Una peste alta, am primit o provocare Avon. Eu nu am mai folosit produse Avon de prin liceu, să tot fie 10 ani de atunci. Si am zis să le dau o şansa. Să vedem ce iese. Foarte curioasă am fost de ele. Am primit un şampon, un balsam şi un  ulei hidratant cu ulei de argan si de cocos.




Şamponul Advance Techniques Reconstruction fortifiază şi repară firul de păr , îi oferă un aspect sănătos, lucios, îl lasă moale şi mătăsos şi curăţă foarte bine scalpul, reîmprospătând părul.

Balsamul, ajutor de nădejde al şamponului, vine şi intensifică beneficiile de reparare, previne căderea şi ruperea părului, dar ajută la o descurcare mai uşoară totodată.

Uleiul hidratează firele de păr uscate, de la rădăcină până la vârfuri, regenerează şi întăreşte firul de păr, îi oferă luciu şi textură mătăsoasă.




Cu alte cuvinte, este un trio accesibil, la îndemâna oricui. Sunt încântată să aflu ca produsele Avon sunt la fel de ok ca atunci când eram în liceu. Le recomand celor care vor să aibă un păr curat şi hidratat. Iar eu vă voi ţine la curent cu ce produse voi mai încerca pentru păr.







miercuri, 30 ianuarie 2019




Aşa cum ştie toată lumea, poluarea este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă omenirea. Deci, nu are rost să mai intru şi eu în detalii. Că are toată lumea de suferit, de la cel mai subţire fir de păr şi până la cel mai puternic animal, iar este un lucru bine ştiut. Peste tot în lume, se caută soluţii care mai de care pentru a diminua poluarea. De acest lucru s-au ocupat şi cei de la Schwarzkopf.

Ei au lansat acum ceva timp, gama Gliss Purify & Protect. Noua gamă inovatoare şi reparatoare are la bază o formulă ultra-uşoară, cu extract de seminţe de Moringa şi serum cu keratină, care ajută la crearea unui strat de protecţie împotriva prafului din aerul poluat.





Seminţele de Moringa asigură proprietăţile antioxidante necesare care protejează părul împotriva prafului din aerul poluat. Serumul cu keratină repară părul deteriorat şi întăreşte fibra capilară , prevenind deteriorarea.

Cu formula sa fără siliconi si fără coloranti artificiali, noua gama Gliss Purify & Protect promite să asigure protecţia necesară părului împotriva unor poluanţi prezenţi în atmosferă.

Prima impresie când am deschis coletul de la ei şi am văzut ca şamponul e incolor, nu a fost una tocmai ok, asta din cauza faptului că m-am obişnuit cu şampon cu o tentă de culoare. Pe urmă, am realizat că e chiar fain faptul că este incolor. În următoarea clipă deja desfăcusem sticluţa ca să mă asigur că nu este şi inodor. M-am liniştit, apoi, rămânând plăcut surprinsă de miros. Unul fresh, foarte natural. De balsam nu îmi faceam prea multe griji, asta pentru că nu e balsam marca Gliss pe care să nu îl fi încercat şi care să nu îmi fi plăcut. Aşa că nu mă aşteptam ca acesta să mă dezamăgească.





După cum ştiţi, eu foloseam numai gama Gliss înainte. Însă, după ani întregi în care am folosit acelaşi şampon, părul meu a început să facă mofturi şi am fost nevoită să îl schimb. Însă, la câteva zile după ce am primit coletul, deja încercam produsele. Îmi place textura şamponului, este mai lichidă decât a altor şampoane. Face o spumă densă, nu necesită mult produs pentru lungimea firului meu de păr, miroase genial şi lasă părul curat şi uşor. Nu mi-am simţit părul încărcat. Eu, deşi îl folosesc ca al doilea şampon, am observat diferenţa şi cred ca uşor, uşor mă voi întoarce la gama Gliss.

Balsamul, aşa cum spuneam, nu mi-a creat probleme, nu m-a dezamăgit. M-a impresionat cât de uşor se descurcă părul după spălare şi mirosul care rezistă chiar si 2-3 zile. Pentru mine e important ca părul să miroasă a proaspăt spălat tot timpul, din cauză că stau în preajma persoanelor fumătoare (deşi eu nu fac parte dintre ele), gătesc destul de mult şi câteodată chiar şi mirosul gazelor de eşapament se "lipeşte" de păr.





Sunt foarte încântată de această gamă inovatoare, de revenirea aceasta în forţă a produselor Gliss, pe care le recomand tuturor să le încerce. Dacă îţi iubeşti părul, arată-i că ţii la el cu produsele Gliss Purify & Protect.

Indrăgosteşte-te de tine! În fiecare zi.








luni, 2 iulie 2018



Probabil aţi văzut şi voi noua reclamă şi noile ambalaje ale produselor Fa. E totul atat de Summerish...  Te fac sa vrei sa fugi impreuna cu prietenele, sau cu iubitul, sau cu familia, sau cu cine vrei tu, intr-o vacanţă. Să stai pe plaja, să te bronzezi, să te răcoreşti cu o băutură rece, să te ascunzi in spatele ochelarilor, sub pălărie sau sub umbrelă. Ce mai contează atâta vreme cât esti pe plajă?

Aşa cum aţi văzut pe Facebook am primit pentru testare un colet Fa Island Vibes ce includea unul din noile seturi din aceasta gamă, şi anume Hawaii Love. Nu am încercat restul seturilor, însă pot spune de acum că acesta este preferatul meu, pentru că este cu aromă de ananas. Iubesc ananasuuul !!



Am fost intr-o scurtă vacanţă (un weekend) la mare, am avut deodorantul si gelul de duş la mine şi pot spune că mirosul pielii mele de după duş, amestecat cu mirosul sărat al mării mi-au alintat simţurile.

Gelul de duş are o textură uşoară, face o grămadă de spumă, curăţă şi împrospătează pielea. O lasă mai moale, mai fină, iar mirosul persistă întreaga zi.

Deodorantul protejează, nu irită pielea după ras, nu o încarcă, nu lasă pete albe pe haine, iar mirosul persistă întreaga zi.




Dacă eşti în căutarea prospeţimei la sticlă, îţi recomand Fa Island Vibes.
Dacă vrei să aduci marea mai aproape, îţi recomand Fa Island Vibes.
Dacă vrei arome exotice, îţi recomand Fa Island Vibes.
Dacă vrei o vară de neuitat, ia-ţi şi tu noile produse din gama Fa Island Vibes!



Voi le-aţi încercat?


joi, 12 aprilie 2018



Mereu am fost de părere că unghiile unei femei reprezintă cartea ei de vizită. Nu este nevoie de prea mult timp pentru a îţi îngriji unghiile, trebuie să fie curate, să aibă aceeaşi formă şi aceeaşi lungime. Restul e opţional. Dacă alegi sa porţi diferite culori sau modele, atunci se ''complică'' puţin treaba, dar din moment ce faci acest lucru, ar trebui să te aştepţi la asta. De ce spun că se complică? Pentru că atunci când eşti femeie, treaba ta nu se termină niciodată. Şi abia ce te-ai pregătit să mergi la acel interviu pentru jobul mult dorit şi vezi că ţi-a sărit oja de pe arătător. Oja ciobită nu dă bine deloc, aşa-i? Din acest motiv eu aleg oja semipermanentă.

E adevărat că pentru a face acest lucru in confortul casei tale, e nevoie de o ''mică investiţie''. Însă nu îţi va părea rău. În timp, te vei învăţa cu toţi paşii, care nu sunt mulţi şi nici complicaţi. Vei observa că dacă îi respecţi, manichiura ta va rezista chiar şi 3 săptămâni, nu doar 2-3 zile ca cea cu ojă clasică. Vei observa că unghiile tale nu se subţiază şi nu suferă atât de tare ca în urma manichiurii cu gel.


Pentru început eu mi-am ales două nuanţe de ojă semipermanentă (gri si burgundy), un base coat şi un top coat de la Canni. Primerul fără acid de la Base One îl am de la manichiura cu gel, însă eu îl folosesc şi la cea cu ojă semipermanentă. Iar paşii sunt chiar simplu de urmat.

Eu aplic un strat de primer Base One şi aştept 2 minute să se usuce la aer. Asta după ce am curăţat unghia, după ce am netezit-o cu bufferul şi am alungat praful. Apoi aplic un strat de base coat şi aştept cuminte 2 minute cu mâna în lampă. După ce s-au uscat, vin cu primul strat de culoare, după care bag iar mâna în lampă pentru 2 minute. Dacă este nevoie, mai aplic un strat. Apoi am dat şi top coat-ul şi mai usuc 2 minute. Şi gata!



Cam ăsta este cel mai mare dezavantaj, după părerea mea, al manichiurii semipermanente: că după fiecare pas trebuie sa usuci la lampă timp de 2 minute.

Oja semipermanentă se dă jos cu o soluţie specială de îndepărtat. Dar puteţi încerca şi cu acetonă. Înmuiaţi puţină vată în acetonă, poziţionaţi vata exact pe unghie, acoperiţi unghia/degetul cu folie de aluminiu şi aşteptaţi timp de 10-12 minute. La sfârşit aplicaţi puţin ulei pentru cuticule şi o cremă hidratantă pentru mâini şi gata.




Voi ce tip de maichiură preferaţi? Cu ojă clasică, semipermanentă sau cu gel?

gabitza_mary93@yahoo.com




luni, 2 aprilie 2018

Bun venit, Aprilie! În sfârşit, cea mai frumoasă lună din an e aici. De când aşteptam razele calde ale soarelui, temperaturile care anunţă că putem renunţa la geci/paltoane/haine de blană. Să se deschidă terasele, să bem sucuri reci, să mâncăm îngheţată cu aromă de bubble gum şi marshmellow. Să ne plimbăm prin parcuri fără să ne îngheţe picioarele, să ieşim la alergat, la un joc de baschet, să stăm cât mai mult timp afară.


Cum luna trecută nu am reuşit să vă arat care au fost produsele mele favorite, vă arăt azi. Întâmplarea face că în luna februarie nu am avut timp suficient să folosesc anumite produse, aşa că articolul de azi este unul cumulat în care vă prezint produsele mele preferate din acest timp în care nu ''ne-am vorbit''.


Fondul de ten Revlon Color Stay în nuanţa 180 Sand Beige, cred că ştie toată lumea că e preferatul meu. Şi este pe sfârşite. Şi oricâte fonduri de ten aş avea, m-aş întoarce la el mereu, l-aş recumpăra din nou şi din nou. Îmi place pentru că are o acoperire bună, medie aş spune eu. Nu mi se pare că ar oxida pe tenul meu. Nuanţa este perfectă, nici mai deschisă, nici mai închisă. La capitolul rezistenţă stă foarte bine, nu mi se pare că ar rezista chiaar 24 de ore cum scrie pe capac, însă 16 rezistă sigur. Iar dacă aplic un primer înaite şi îl fixez cu pudră, se mai adaugă vreo 2 ore.



Şi că tot vorbeam de primer, preferatul meu de până acum este cel de la Rimmel London Fix & Perfect 002. Atunci când îl folosesc, mi se pare că fondul de ten rezisă mai mult, diminuează porii, matifiază şi luminează faţa. Şi îmi place că îl pot folosi chiar şi fără fond de ten.



Un produs pe care l-am tot testat în luna martie a fost Giordani Gold Calligraphy Eye Liner. Este de un negru intens. Vârful oferă precizie chiar şi pentru cele mai neîndemânatice dintre noi. Nu este waterproof, deci nu este ''indestructibil'' (se demachează uşor), şi nici ''veşnic'' (nu rezistă foarte mult, circa 7-8 ore).



Pentru păr, am încercat Şamponul Silver Reflex de la Kallos încă de când m-am vopsit blondă. Şi pe lângă faptul ca lasă părul curat şi mătăsos (chiar şi fără balsam aplicat după), am mai observat unele lucruri. Dacă folosesc şamponul de la Kallos in combinaţie cu un şampon normal, părul capătă nuanţe discrete de gri. Însă, dacă folosec doar şamponul Silver Reflex şi aştept câteva minute să îşi facă efectul înainte de a clăti, aşa cum scrie pe eticheta lui, părul capătă o nuanţă de gri movuliu. Nici nu ştiu cum îmi place mai  mult!



Ultimul produs despre care vă vorbesc azi este Bio Oil.  Bio Oil este un ulei pe care îl poate folosi oricine. Este recunoscut pentru că îmbunătăţeşte aspectul cicatricilor, vergeturilor şi uniformizează culoarea pielii. Dar înainte de toate, hidratează pielea. Îmi pare tare rău că nu l-am folosit încă de când eram gravidă, aşa puteam să previn apariţia vergeturilor. Însă, îl folosesc cam de când avea Maia 3-4 luni şi sunt mulţumită. Aspectul acestora s-a îmbunătăţit considerabil. Un alt lucru bun este că e un produs foarte spornic. Ai nevoie de câteva picături pe care sa le aplici în locul cu pricina şi să masezi până se absoarbe în piele. Eu, momentan, am varianta de 60 ml şi a trecut destul de mult timp de când îl am.


Cam astea sunt produsele care mi-au plăcut cel mai mult în lunile ce au trecut. Voi ce produse aţi mai folosit? Şi să nu uit ... Ce fond de ten îmi recomandaţi pentru tenul normal? După cum aţi văzut al meu e pe sfârşite.

gabitza_mary93@yahoo.com



duminică, 4 martie 2018

În primul rând vreau să îmi cer iertare pentru dispariţia mea. Ştiu că nu am anunţat nicio plecare, nicio vacanţă, nimic... însă atunci când te loveşte un necaz, nu vine niciodată singur. Una peste alta, acum suntem bine cu toţii şi sperăm să nu mai repetăm sperietura.

Iar în legătură cu blogul... ne reluăm şirul postărilor. Probabil veţi spune ''cum îl reluăm când nu ai făcut articolul cu favorite luna trecută?''. Adevărat, nu am făcut, însă la sfârşit de lună martie, voi face un articol ''cumulat'', în care vă voi spune ce produse am îndrăgit în aceste două luni.


Astăzi, însă, v-am pregătit un review: cremă de zi Elmiplant Skin Moisture cu extract de gutuie 100% pentru tenul normal/mixt.



Ce spun ei?

''Hidratare eficientă pentru ten printr-o singură atingere a Naturii!
Crema Hidratantă de Zi Elmiplant Skin Moisture 25+ pentru ten normal/mixt este îmbogăţită cu Extract de Gutuie 100% Natural obţinut prin metode blânde, eco-friendly, ce asigură păstrarea proprietăţilor substanţelor active. 
Extractul de Gutuie ajută la menţinerea nivelului optim de hidratare al pielii, restabilindu-i supleţea şi catifelarea.
HYDRO NUTRIENT este un complex hidratant avansat, ce combină puritatea ingredientelor naturale cu cele mai noi tendinţe din cosmetologie. Previne deshidratarea, menţinând aspectul catifelat al pielii şi conferă o senzaţie de confort.''


Ce spun eu?
Crema hidratantă de zi Elmiplant Skin Moisture cu extract de gutuie 100% este o cremă uşoară, are o textură lejeră, se absoarbe rapid în piele, oferă hidratarea optimă, nu îngraşă tenul şi am observat că machiajul arată mai bine când aplic aceasta cremă înainte. Ba chiar îl face să dureze mai mult decât de obicei. 

Eu o aplic în fiecare dimineaţă după ce îmi curăţ tenul. Este nevoie de o cantitate mică de cremă aplicată pe frunte, obraji, bărbie şi gât pe care o întind cu mişcări circulare până ce este absorbită de tenul meu. Îmi place mult pentru că îmi lasă tenul hidratat, catifelat şi suplu. Această cremă este perfectă pentru cele cu tenul normal sau mixt. 

Crema o găsiţi în supermarketuri (în Kauflad vă spun sigur că este), în farmacii sau online, la un preţ mai mult decât avantajos. 

Voi aţi încercat-o? Sau sunteţi tentate să o încercaţi?



Popular Posts

Cauta!

Ma gasesti pe:

Mail: gabitza_mary93@yahoo.com