miercuri, 3 decembrie 2014

Ce fac, pisicuțele noastre? Sunteți și voi la fel de entuziasmate că vin  sărbătorile? Miros de portocale, aromă de cozonaci, sărmăluțe calde, brăduțul împodobit, fulgii de nea și cadourile care abia așteaptă să fie desfăcute îmi vin în minte când se apropie sezonul rece.






Odată cu venirea iernii, am venit și noi cu o modificare. Two Black Cats s-a transformat in Cattitude. Ne-am hotărât că nu contează dacă ești o pisică albă sau neagră, tot ce contează e să fii o pisicuță cu atitudine.  Și odată cu numele nou, vine și o temă nouă ... tot cu pisicuțe. Sper să vă placă noul nostru spațiu de joacă.

Iar bonus, vă dau niște trucuri despre cum să fiți hidratate în sezonul rece. După cum știți, frigul este un factor neprielnic pentru pielea și părul nostru, uscându-le fără milă. Însă, putem fi cu un pas înaintea lui, hidratându-ne corpul.

Dacă v-ați săturat de mâini crăpate și uscate pe timpul iernii, protejați-le pentru început purtând manuși. E recomandat să aplicați și o mască făcută acasă, o dată pe săptămână. Aveți nevoie de 2 linguri de avocado zdrobit și 2 linguri de lapte dulce. Amestecați până obțineți o pastă omogenă. O aplicați pe mâini și așteptați 20 de minute să acționeze, apoi clătiți cu apă călduță și folosiți o cremă de mâini hidratantă/cu glicerină.




Tenul necesită și el o îngrijire specială, deoarece iarna este mai sensibil și deshidratat din cauza schimbărilor bruște de temperatură (din casă -> afară, și invers) și a frigului care nu doar că irită, dar și usucă tenul. Pentru un ten frumos și sănătos, pe lângă crema de față pe care o aplicați, puteți încerca și o mască de față, cel puțin o dată pe săptămână. Preparați-vă o mască dintr-o banană pisată, o cană de fulgi de ovăz fierți în lapte, un ou și o lingură de miere. O aplicați și așteptați 15 minute. Apoi masați circular și îndepărtați-o clătind cu apă călduță.




Și picioarele necesită o îngrijire atentă! Cel puțin o dată pe săptămână (seara), înmuiați-vă picioarele într-un lighean cu apă caldă și uleiuri esențiale timp de 15 minute. Frecați-vă călcâiele cu o piatră ponce, apoi ștergeți-vă picioarele cu un prosop moale. Aplicați o cremă hidratantă sau ulei de măsline, puneți-vă o pereche de șosete din bumbac și stați așa până dimineață. 





Pentru o piele hidratată și mătăsoasă chiar și în timpul sezonului rece, folosiți un gel de duș cremă sau un săpun cu glicerină. Exfoliați-vă pielea o dată pe săptămână pentru a îndepărta celulele moarte. Aplicați, după duș, ulei de corp (pe pielea umedă) sau puteți alege un unt de corp hidratant.




Daca doriți să aveți părul sănătos și strălucitor, trebuie să îi acordați și acestuia o atenție deosebită. Încercați o mască preparată acasă din 2 gălbenușuri de ou, 2 lingurițe de miere, o linguriță de ulei de măsline și o linguriță de maioneză sau iaurt. Amestecul îl aplicați pe părul curat și vă acoperiți capul cu o folie. După 30 de minute, clătiți bine cu apă caldă și vă bucurați de efect.





Avem, de asemenea, trucuri și pentru gât și decolteu. Aplicați zilnic, după duș, o cremă hidratantă, iar săptămânal o jumătate de banană zdrobită. Lasați 15 minute să acționeze, apoi clătiți cu apă caldă.






 Sper să vă ajute trucurile mele, să aveți grijă de voi, că sezonul rece are și părțile lui urâte. 
Până data viitoare, vă pup catifelat și vă trimit îmbrățișări hidratate! 

Gabriela



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Popular Posts

Cauta!

Ma gasesti pe:

Mail: gabitza_mary93@yahoo.com