miercuri, 31 ianuarie 2018




A trecut şi ianuarie. Gata! Parcă mai ieri împodobeam bradul şi făceam pregătiri pentru Crăciun... iar acum ne pregătim pentru luna iubirii. Dacă mă întrebaţi pe mine, perioada februarie-aprilie este cea mai frumoasă: Ziua Îndrăgostiţilor, Dragobetele, 1 şi 8 martie, apoi ziua mea. Doar motive de sărbătoare. Unde mai pui că tot în perioada asta înfloresc grădinile, înmuguresc pomii, totul în jur devine verde. Dar până atunci, să lăsăm visele frumoase şi să ne concentrăm pe ce vreau să vă spun azi.

Şi încep cu Sleek MakeUP Face Form. Acest kit de conturare a feţei este un must-have, nu ar trebui să lipsească din geanta unei femei. Eu l-am inclus în machiajul zilnic, îl folosesc pentru conturarea discretă a feţei, dar şi pentru machiajul ochilor. Îmi place foarte mult să adaug din pudra de contur pe pleoapa superioară. De iluminator nici nu mai vorbesc. Este incredibil de frumos. Nu mă aşteptam să mă ''îndrăgostesc'' de el aşa de tare. Iar blush-ul, Rose Gold, este şi el interesant. Voi face un articol cu machiajul meu de zi cu zi în curând în care vă voi prezenta acest kit ca fiind vedeta.



Illuskin Concealer de la Oriflame (The One) are o textură lejeră, acoperă cearcănele şi alte imperfecţiuni precum pete sau coşuri şi oferă un plus de luminozitate. Eu îl folosesc după ce aplic un primer şi înainte să aplic fondul de ten, iar finish-ul este unul de milioane.



Este cunoscut faptul că iubesc rujurile nude, iar Miss Sporty Perfect Colour Lipstick în nuanţa 022 BB Nude este preferatul meu. Într-adevăr, nu este atât de rezistent cum mi-aş fi dorit, însă 6 ore, eu zic că sunt suficiente. Acoperă dintr-un strat, dar cu un creion pe sub el este şi mai intens. Dacă mănânc sau beau, trebuie să îl reaplic, dar nu pot să spun că mă deranjează foarte tare acest lucru  pentru că îmi place să îl folosesc.




Eyelinerul Stylo de la Oriflame l-am descoperit (ca să zic aşa) de curând. Nu am fost mereu încântată de tuşul-stilou din cauza unei experienţe neplăcute cu unul de la Maybelline, aşa că am tot evitat să îmi cumpăr unul. Însă, de când am început să îl folosesc, nu lipseşte din machiajul meu. Este rezistent, este intens, se demachiază uşor. Şi toate la un preţ chiar accesibil.




Un alt produs descoperit recent este Serul Termoprotector de la Gerovital Tratament Expert. Îl folosesc după baie, pe părul uscat cu prosopul, înainte de a-l usca cu feonul sau pe părul uscat înainte de a folosi placa de îndreptat. Pot spune că am observat o mică diferenţă de când îl folosesc, şi anume: nu mai am vârfuri atât de despicate şi nu se mai arde atât de uşor. Am observat, de asemenea, încă un efect secundar, să zicem. Mi se pare că atunci când îl aplic, părul se usucă mai repede decât de obicei. Şi consider că este un plus, mai ales acum, după ce părul meu a suferit atâtea.



Voi ce produse aţi folosit în luna ce tocmai a trecut?

gabitza_mary93@yahoo.com


duminică, 28 ianuarie 2018



Am mai văzut genul acesta de articole şi în anii precedenţi. Nu ştiu cât ajută, dar pe mine mă pun un pic pe gânduri. Ce-i drept, unii autori ai acestora exagerează, însă sunt de părere că anumite trenduri nu îşi au rostul. Pe unele, aş putea spune că le înteleg (sau cel puţin încerc), însă restul... aş prefera să nu existe. Astăzi o să vă spun 5 dintre trendurile cu care eu nu mă împac.


1. Papucii cu puf/blană

Sunt de acord cu ei atunci când sunt purtaţi în propria locuinţă, în combinaţie cu un halat pufos şi probabil, cu un prosop în cap. Dar atunci când sunt purtaţi afară, în combinaţie cu outfituri chiar drăguţe, un make-up simpatic şi, colac peste pupăză, la 40 de grade... ei, bine, atunci nu sunt de acord. Când vezi o tipa ''sexy lady'' pe stradă, încălţată cu dihorii ăia, ţi se taie cheful, îţi piere pofta de mâncare şi mai că-ţi vine să începi să bei de supărare. S-au făcut atâtea glume pe seama lor, că nu îmi dau seama cum de a rezistat atâta vreme. Cea mai folosită a fost cea cu ''nu te supăra, ai vaccinurile la zi pentru ăia?'' sau ''vai de mine muşcă?'' şi multe altele pe care cu siguranţă le-aţi auzit şi voi. Sper din suflet ca anul acesta să nu îi mai vedem pe stradă fără lesă şi botniţă.



2. Body contouring

Zău că nu am nimic cu acest pas al unui machiaj, atunci când este vorba de conturul feţei, de unul discret, corect realizat. Dar! Dar de ce ţi-ai contura abdomenul sau sânii? Vrei un abdomen plat/''cu pătrăţele''? Pune mâna la muncă şi fă câteva exerciţii. Sportul nu a făcut rău nimănui. Şi poate chiar ajunge să îţi placă. Vrei sâni mai mari? Există atâtea soluţii: sutiene cu push-up, operaţii estetice sau creme-minune, dacă vrei să le crezi. Dar să îţi faci body contouring mi se pare cel mai penibil. Aaaaa, eşti model şi ai o şedinţă foto în bikini? Atunci e altă treabă, dă altfel pe cameră. Însă de ce ai face tu asta când mergi la plajă, piscină sau la un suc cu amicele tale? Poate mă lămureşti şi pe mine!



3. Rasul în cap la femei

Aici este vorba strict despre părerea mea. Eu consider că parul lung este un semn al feminităţii. Nu îţi place părul lung, e greu de întreţinut, îţi cade foarte mult păr, înţeleg. Dar ţine-l pe cap! Îl tai mai scurt puţin, îl vopseşti într-o nuanţă nouă, îi faci ceva în aşa fel încât să ajungă să îţi placă. Dar nu te rade în cap! Şi nici pe jumătate. Şi nici la spate. Şi nu, nici cu model. Fii femeie!



4. Cămaşa/Jeanşii/Bocancii/Genţile/Orice cu trandafiri

La început, pot spune că mi s-a părut ok acest trend. Dar ca oricare altul care a prins la public, a devenit în scurt timp uniformă. Oriunde mă uitam, dădeam de o persoană care avea cel puţin un item cu trandafiri. Deja a devenit obositor acest trend.



5. Skinny jeans la bărbaţi

Măi băieţi, tricourile roz şi lila ni le-aţi luat. De pensat, vă pensaţi. De epilat, vă epilaţi. Acum ne-aţi luat si jeanşii skinny. Ce urmează? Nu realizaţi ca aceşti jeanşi nu exprimă deloc bărbăţie? Şi mai am o întrebare... Nu vă ''doare'' trendul ăsta? Ştiţi voi...



Acestea sunt doar câteva din trendurile care ar trebui să dispară, din punctul meu de vedere. Voi ce spuneţi? Ce alte trenduri credeţi că ar trebui să dispară în 2018?


gabitza_mary93@yahoo.com











miercuri, 24 ianuarie 2018




După cum am spus într-un articol precedent, anul 2018 va fi anul schimbărilor. Am inceput cu modificări încă din prima lună, asta pentru că am avut motivaţia şi încurajările de care am avut nevoie. O schimbare importanta a fost mutarea blogului pe www.thecattitude.com, însă cea mai mare schimbare pe care am făcut-o a fost asta:





Vă întrebaţi cum am trecut de la roşu la blond? Dacă mi-a fost frică de o aşa schimbare? Dacă voi reveni la roşu? Cum s-a întamplat? Cine e "vinovat" pentru asta? Să o luăm cu începutul.

Am simţit să fac această schimbare, în primul rând pentru părul meu. Am ales să îl vopsesc aşa pentru că la rădăcină este cât de cât apropiat de nuanţa mea şi sper eu să nu mai necesite o revopsire prea curând. Apoi, l-am tuns mai scurt pentru ca îmi cădea foarte mult, aveam vârfurile despicate şi era destul de ars de la decolorare.

Pentru că da, l-am decolorat. Apoi l-am tuns. Apoi l-am vopsit şi i-am făcut câteva şuviţe. Spun "eu", de parcă eu am făcut asta. "Vinovată" pentru rezultatul ăsta de milioane este Mari, v-am mai spus de ea într-un articol mai vechi. Am renunţat la roşu pentru că era destul de greu de întreţinut, adică trebuia să mă vopsesc undeva la două luni, ceea ce pentru mine este destul de des. Dar şi pentru ca am fost roşcată timp de aproape 5 ani. Trebuia să vină o aşa schimbare.

Pentru a ajunge la acest rezultat, am folosit o vopsea Lorvenn Dark Blond (nr. 6) la rădăcină şi Very Very Light Blond (nr. 10).






Mi-a fost frică, am avut nişte emoţii, vaaaiii! Nu îmi era teamă că nu o să îi iasă Marinelei ce voiam eu, îmi era teamă că nu îmi va sta bine, că nu mă voi putea obişnui cu nuanţa. Şi nu, nu mi-am stricat părul. Ce a fost ars, s-a tăiat. Însă, după vopsire, părul meu s-a uscat puţin, aşa că va trebui să îl hidratez cât mai mult cu măşti de păr si balsam. Şi mi-a recomandat Mari să adaug gălbenuş de ou în măştile pe care mi le voi face.

Vreau să vă spun şi vouă cum prepar şi ce efect are asupra părului meu. Am pus într-un bol din plastic (eu l-am folosit pe cel de la vopsea) un gălbenuş de ou, o linguriţă de ulei de ricin, 2-3 linguriţe de ulei de nucă de cocos şi o linguriţă de miere. Am amestecat bine până am obţinut o pastă foarte, foarte moale, apoi am aplicat-o pe păr. L-am strâns într-un coc şi am aşteptat 2-3 ore (cu cât mai mult, cu atât mai bine), după care am clătit bine părul şi l-am şamponat ca de obicei. După balsam, l-am uscat cu un prosop, am aplicat un ser termo-protector şi l-am uscat în proporţie de 80% cu uscătorul de păr. Tot ce pot să spun e că rezultatele au venit chiar după prima utilizare a acestei măşti. Părul meu este moale, mătăsos, fin, uşor de pieptănat şi de coafat. Şi mi-am propus să o folosesc o dată pe săptămână. Voi ce măşti făcute în casă folosiţi?






gabitza_mary93@yahoo.com



sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Ştiu că a trecut ceva vreme de când nu am mai făcut un review al unui produs de îngrijire a tenului, aşa că astăzi despre asta vom discuta, şi anume despre spuma revigorantă de curăţare a feţei de la Himalaya.


Himalaya este o companie cu origini indiene aflată în continuă creştere, atât din punct de vedere al cifrelor de afaceri, cât şi al portofoliului de produse. Acesta deţine 200 de produse farmaceutice, produse de îngrijire personală, de îngrijire pentru copii şi îngrijire pentru animale. Misiunea companiei Himalaya este aceea de a dezvolta remedii sigure, naturale şi inovatoare, care să-i ajute pe oameni să ducă o viaţă mai sănătoasă. 

Ce spun ei despre produs:

"Tenul gras sau tenul cu tendinţe de îngrăşare are nevoie de îngrijire specială! Chimicalele ce îndepărtează prea agresiv sebumul pot cauza dereglări ale glandelor sebacee şi efect de recidivă. Această formulă specială fără săpun, pe bază de ingrediente active naturale, din plante, curăţă cu delicateţe pielea, îndepărtează blând sebumul şi înlătură efectul de ten lucios. Nu-ţi vei mai simţi tenul uscat şi iritat, ca după utilizarea unui săpun, ci curat, proaspăt şi revigorat.



Ce spun eu:

În viziunea mea, produsul nu este destinat doar tenului gras sau cu tendinţe de îngrăşare, acesta poate fi utilizat şi pe tenul normal/mixt. Eu, având tenul normal, l-am folosit o bună perioadă de timp şi nu am avut decât reacţii bune. 

Spuma conţine extract de lămâie (care oferă tenului un efect de răcorire, curăţă porii şi îndepărtează eficient excesul de sebum), şi miere (care este foarte benefică pentru piele deoarece îi menţine hidratarea de care are nevoie, înlătură bacteriile şi previne infecţiile şi erupţiile acneice). 

Soluţia vine într-un recipient de 50 de ml, cu pompiţă, care ajută la formarea spumei. Eu o folosesc de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. O aplic cu degetele pe pielea umedă, prin mişcări circulare, masând uşor, apoi clătesc cu apă din abundenţă. După folosirea ei, pielea rămâne suplă si fină la atingere. Nu necesită neapărata utilizare a unei creme hidratante, asta pentru că nu îţi usucă tenul, datorită faptului că nu conţine săpun. 



De multe ori, se întâmplă sa rămân cu resturi de machiaj din cauză că nu am curăţat bine tenul, aşa că atunci vin în ajutor cu spuma de la Himalaya. Totuşi, încerc cât pot de mult să evit contactul cu ochii, pentru ca provoacă usturimi. 

Produsul îl găsiţi în majoritatea magazinelor. Eu l-am luat din Kaufland, dar cred că îl puteţi cumpăra şi online. Preţul variază, eu am dat undeva la 18 lei şi sunt mulţumită de raportul calitate-preţ. Chiar o recomand! Cu siguranţă o voi recumpăra, însă vreau să mai încerc şi alte produse pentru curăţarea tenului de la Himalaya. 


gabitza_mary93@yahoo.com






Am auzit prima data de Instagram la Cudeea prin 2012 sau 2013. Inca de atunci o urmaream pe facebook si pentru a ii vedea pozele si de pe Instagram, trebuia sa imi fac si eu cont. Nu am luat in serios aplicatia, pentru ca la noi nu era foarte populara, asadar pozele foarte vechi nu sunt tocmai dragute, iar numarul mic de poze pe care le-am postat este justificat. Nu pot spune nici acum ca am luat in serios Instagram-ul, deoarece postez destul de rar, si inca invat sa fac poze, sa le editez, si ce este cel mai important, sa surprind ceea ce vreau sa transmit mai departe, un vibe bun! In mare, Instagram-ul meu are nuanta rosie, asta din cauza sau datorita parului meu. Pot avea orice fundal, tot parul iese in evidenta.




In ultimii doi ani, aplicatia a devenit din ce in ce mai populara. Se afla in top 4 cele mai indragite si folosite aplicatii (de mine), alaturi de: Facebook, Youtube si Pinterest. Cand vine vorba de Instagram, mai am de invatat. Inca descopar ce lumina e buna pentru poze, ce fundal este mai potrivit, ce aplicatii sa folosesc pentru edit. Urmaresc artisti, bloggeri, vloggeri atat de la noi din tara, cat si din afara si incerc sa ma inspir de la ei. Pentru ca pana la urma Instagram-ul, locul unde totul este perfect, este o sursa de inspiratie, nu?




Totusi, pentru a ajunge la un rezultat asa cum il vizualizez eu, pozele mele trebuie sa treaca intai prin niste aplicatii si filtre. 


PS Express


Nu stiu cat de cunoscuta este aplicatia aceasta, insa eu o folosesc de fiecare data, nicio poza nu apare in online fara sa treaca mai intai prin ea. Are cateva filtre interesante, insa preferata mea este de departe Spring. Imi place pentru ca lumineaza poza. Nu stiu daca stiti, dar mie nu prea imi plac pozele intunecate. Si in functie de poza originala, setez intensitatea filtrului. Apoi trec la contrast, highlights, shadows, tint si vibrance de fiecare data. Si ocazional trec si pe la alte setari. In cazul in care tenul meu nu arata asa cum as fi vrut, inlatur orice cosulet sau imperfectiune cu blemish removal. 





Dupa ce am parcurs acesti pasi, daca mai este nevoie, mai trec si prin Snapseed sau Vsco. Pe acestea inca invat sa le folosesc si inca descopar ce pot face. Filtrul preferat din Vsco este C1, insa NICIODATA la intensitate maxima. In ceea ce priveste aplicatia Snapseed, inca imi prind urechile. 

Dupa ce au trecut si de acestea (daca a fost cazul), poza mai are un hop de trecut pentru a ajunge online, si anume filtrul Lo-fi din Instagram. Acest pas am inceput sa il fac de curand si am observat ca in felul asta, imaginea de ansamblu a Instagram-ului meu este oarecum "uniforma", daca intelegeti ce vreau sa spun.






Cam asta este procesul la care sunt supuse pozele mele inainte de a fi postate. Nu spun ca asa este bine sa faceti, ci spun ca asa fac eu! 


gabitza_mary93@yahoo.com



luni, 15 ianuarie 2018




"Priveste machiajul ca pe o bijuterie pentru fata. Joaca-te cu nuantele, umbrele, texturile - te pot transforma in mod miraculos."       
( Francois Nars, fondator Nars Cosmetics)



Acesta este un alt articol din categoria "galagie de review-uri" cu care v-am amenintat acum ceva timp. Astazi vreau sa vorbesc despre paleta de farduri Sleek Au Naturel




In primul rand vreau sa vorbesc putin despre ambalaj. Paleta este una micuta, practica, usor de transportat in cazul in care doriti sa o luati in calatorii, dintr-un plastic mai dur as spune eu, ceea ce inseamna ca nu se sparge usor si nu riscati sa se imprastie in bagaje. Paleta vine insotita de o oglinda foarte practica atunci cand doriti sa va reimprospatati machiajul si nu sunteti acasa si de un aplicator cu buretel la ambele capete, foarte util si el in aplicarea fardului pe pleoapa. Daca doriti sa blenduiti fardurile, aveti nevoie insa de o pensula mai stufoasa.




 In paleta gasim 12 nuante: 8 mate si 4 sidefate. In ordine, de la stanga la dreapta, pe randul  de sus avem:  Nougat, Nubuck, Cappuccino, Honeycomb, Toast si Taupe, ultimul fiind sidefat. Iar pe randul de jos, dupa cum urmeaza: Conker (sidefat), Moss (sidefat), Bark, Mineral Earth (sidefat), Regal si Noir. Preferatele mele din paleta sunt Taupe, Conker, Mineral Earth si Noir.




Ce spun ei:

"O selectie de farduri neutre reci si calde, acestea sunt perfecte atat pentru pielea deschisa, dar si pentru tenurile maslinii sau bronzate de razele soarelui de vara. Gradul de pigmentare al fardurilor este foarte ridicat si vei dispune de o gama variata de nuante cu care sa poti construi machiajele neutre si look-uri ciocolatii unice."


Ce spun eu:

Fardurile sunt destul de pigmentate, insa, asa cum ma asteptam, in cazul celor mate trebuie insistat putin pentru a ajunge la intensitatea dorita. Eu as incadra paleta in categoria nuantelor basic, folosite zi de zi, desi putem obtine si look-uri dramatice cu ea. Despre rezistenta, pot spune ca depinde de fiecare ten (cat de hidratat e, ce fond de ten este folosit, ce baza), dar in mare as putea spune ca fardurile rezista pe ten in jur de 8 ore, apoi incepe sa isi piarda din intensitate. 
Singurul minus pe care i l-as acorda, ar fi acela ca Noir, Bark si Regal imi par usor prafoase (cad pe pometi in momentul aplicarii), dar tind sa cred ca asta depinde de lotul din care face parte paleta, caci am auzit alte fete plangandu-se de alte nuante ca ar fi prafoase. 




Paleta de farduri Sleek Au Naturel o puteti gasi pe www.makeup-shop.ro la un pret de 49 de lei (click -> AICI!). Eu o recomand, este un basic, este un must-have!


gabitza_mary93@yahoo.com





vineri, 12 ianuarie 2018

Sunt atat de entuziasmata! Nici nu stiu cum sa incep, cum sa dau vestea, asa ca va spun direct: m-am  mutat in "casa noua", www.thecattitude.com. De acum inainte, aici, in sufrageria Cattitude vom sta la povesti, vom incerca produse noi sau vom bea cafeaua impreuna in bucataria Cattitude.





Si cum trebuia sa ii "facem proba" sufrageriei, va propun sa discutam putin despre produsele pe care eu le-am indragit in 2017. Poate veti dori sa le incercati si voi sau poate imi veti propune voi sa incerc alte produse de care ati fost multumite. Asa ca va invit sa luati un loc si sa trecem la treaba.

Printre preferatele de anul trecut se afla in cap de lista pensulele Real Techniques. Eu dispun de doua seturi, in total 11 pensule cu care imi fac machiajul de la inceput si pana la sfarsit. Sunt foarte multumita de ele, sunt foarte moi, nu imi zgarie tenul si nu a cazut niciun firicel din ele pana acum.
Nu mai stiu cum se numea fiecare set in parte, de unde le-am luat sau cat am dat pe ele. Desi, parca sa spun ca le-am luat de pe Emag. Va las mai jos poza cu pensulele mele. Si separat cum arata fiecare set.



(Aceste poze nu imi apartin. Am vrut doar sa va arat cum aratau seturile.)


Despre apa micelara preferata v-am mai povestit in articolul acesta, Skincode, pe care o consider descoperirea anului. Din pacate, este pe terminate, dar cu siguranta o voi recumpara. Face o treaba foarte buna pentru tenul meu.




Nu stiu daca v-am mai spus despre el, despre kit-ul de contur de la Sleek (Light 373), insa eu il ador. Imi este foarte simplu sa fac conturul fetei cu acest kit. Avand in vedere ca am o retinere in a folosi produse cremoase, acesta este mai mult decat perfect pentru mine. Stiu ca alte fete isi fac conturul din produse cremoase/lichide pe care le seteaza apoi cu produse pudra, insa mie imi este de ajuns, avand in vedere ca nu sunt o asa mare fana a makeup-urilor dramatice. Gasiti in el un maro foarte dragut, un blush tare simpatic, si preferatul meu, un iluminator. Cred ca se vede ca este cel mai folosit.




Cu rujul Kiko Creamy Lipstick in nuanta 01 cred ca am zapacit pe toata lumea. Si l-ati mai vazut si in articolul cu favorite din luna octombrie. Este cremos, nuanta e superba, iar cu un creion pe sub el devine si mai intens si dureaza mai mult. De fiecare data cand il pun pe buze ii multumesc pisicii Vera ca mi l-a  daruit. 



Tot de la Kiko am acest fard duo, compus dintr-un lila extraordinar de frumos si o nuanta inchisa de mov. Initial nu prea stiam cum sa le integrez intr-un machiaj, asta pentru ca eu folosesc mai mult nuante nude, pamantii. Dar apoi am incercat sa pun lila-ul in coltul intern al ochiului in loc de iluminator si foarte bine am facut. Arata demential! Iar movul acela inchis il blenduiesc in coltul extern in locul negrului pentru a obtine un smokey eyes, ceva mai diferit. 




La capitolul mascara, preferatul meu din toate timpurile este Maybelline New York the Colossal volum` Express. Este negru intens, iar periuta stufoasa imi separa, curbeaza si alungeste genele. 




Probabil stiti sau v-ati dat seama ca imi place sa intensific nuantele rujurilor, asa ca le vin in ajutor conturandu-mi buzele si colorandu-le intai cu creioanele retractabile Sleek Twist Up Lip Liner, iar nuantele mele preferate sunt nude (995), lychee (997) si pink rose (654). Sunt usor de folosit, nu trebuie sa te chinui sa le ascuti, sunt extrem de cremoase, si partea cea mai buna e ca le poti folosi chiar si fara ruj deasupra. Atat de pigmentate sunt!



La final am lasat 3 produse de la Oriflame, pe care eu le indragesc foarte tare. Din gama The One, Eyeliner Stylo in nuanta black. Imi place foarte tare varful sau cu care poti trasa linii precise fara sa te chinui. 




Cearcanele si micile imperfectiuni mi le acopar cu Illuskin Concealer in nuanta fair light tot din gama The One. De obicei il folosesc dupa ce aplic un primer pentru fata si inainte sa aplic fondul de ten. Deschide zona ochilor, are o textura lejera si pare foarte natural. Iar aplicatorul mi se pare foarte practic.




Iar fondul de ten si concealerul le aplic cu buretelul pentru machiaj Professional de la Oriflame. Eu il folosesc umed pentru ca isi dubleaza dimensiunea si este mai usor de folosit, iar efectul este unul mult mai natural decat daca l-as folosi uscat. Desigur, acum este murdar ca l-am folosit azi, insa daca vreti sa vedeti cum imi curat buretelul si pensulele, click AICI! Am auzit la alte fete ca se pot baga si la masina de spalat bureteii, insa eu prefer sa ii curat asa cum stiu eu. 




Cam astea au fost produsele mele preferate din anul 2017. Voi le-ai incercat, v-ati impacat bine cu ele? Ce produse v-au impresionat in 2017 si continuati sa le folositi si in 2018?

Pe mine ma gasiti pe :
si pe mail gabitza_mary93@yahoo.com




Popular Posts

Cauta!

Ma gasesti pe:

Mail: gabitza_mary93@yahoo.com